E clar că nu e cazul să vă povestesc cât de ocupată am fost (cu toţii suntem), că am avut ceva alte priorităţi (cu toţii avem), că m-am implicat în noi proiecte care mi-au furat energia, etc etc etc.
Aş avea multe motive prin care să mă justific, dar nu e cazul.
Nu caut scuze, doar accept că am lasat pe planul secund scrisul...până azi!
În viaţă e mai uşor să cauţi scuze decât să îţi recunoşti greşelile sau să accepţi că nu poţi să fi multifuncţional.
Şi eu dau vina pe teama de eşec, îţi e teamă că vei fi desconsiderat, că nu ţi se vor mai aduce laude, că poţi fi arătat cu degetul în societate.
NU e aşa, NU aşa trebuie să gândim!!!!
Scuzele NU elimină greşelile, NU le acoperă, NU schimbă cu nimic traiectoria firească a lucrurilor.
Câteodată apare în joc indiferenţa, cred că tuturor ne-a trecut prin cap la un moment dat fraza '' Ce o fi, o fi'' sau '' Lasă că merge şi aşa''.
În conceptul meu asta reprezintă resemnarea, pur şi simplu nu îţi mai pasă. Dar de ce să consumi timp şi energie pe ceva ce nu îţi face plăcere, ceva ce nu aduce nici un + dezvoltării tale?
O să îmî spuneţi că suntem nevoiţi să facem lucruri care nu ne plac, asta este societatea, dar câţi dintre noi vedem acea luminiţă din fiecare pas care ne displace???
Din fiecare lucru (plăcut sau neplăcut) învăţăm câte ceva, în fiecare clipă avem o lecţie de viaţă.
Cred cu tărie că scuzele şi indiferenţa nu pot schimba nimic în noi, doar acceptarea şi recunoaşterea ne pot ajuta să creştem, să depăşim praguri critice in dezvoltarea noastră, şi să aducă un plus de respect de sine.
P.S Recunosc ca am incercat sa scriu acest post cu diacritice (asa e frumos), dar nu cred ca in aceste diacritice sta esenta, asa ca o sa revin la scrisul meu FĂRĂ DIACRITICE
Join me on Facebook!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu